by

5 greșeli (frecvente) care pot face diferența dintre o prezentare mediocră și una bună

Nu mă pricep să țin prezentări, dar fiind în public la câteva zeci pot face diferența dintre una bună, una mediocră și una proastă. Pe cele proaste le recunoașteți cu toții, motivele fiind unul sau mai multe din următoarele: prezentatorul are emoții și se bâlbâie constant, tema discuției este de-a dreptul plictisitoare, prezentatorul e dobitoc (n-aveau pe cine să aducă și l-au pus pe el; a implorat organizatorul să-l bage și pe el cineva în seamă; organizatorul voia să o combine pe speakeriță etc.)

De multe ori tema aleasă este sau poate fi făcută interesantă pentru public, prezentatorul are încredere în sine și se pricepe la subiectul pe care îl abordează, dar face una (sau mai multe din următoarele greșeli):

  1. Pune 97215 idei/paragrafe pe un slide (publicul nu se poate concentra în același timp și la ce e pe videoproiector și la ce vorbește speakerul).

    Soluția: informații puține, astfel încât cei din sală să acorde cât mai multă atenție prezentatorului și nu a slide-urilor.

  2. Pune X informații pe un singur slide (de obicei sunt X puncte pe care speakerul le discută; problema e că publicul anticipează ce urmează să spună și poate apărea starea de plictiseală).

    Soluția: informațiile să apară progresiv (întâi prima idee, apoi a doua etc. – deci, slide-uri noi).

  3. Microfonul nu este ținut corect.
  4. Prezentatorul citește de pe slide (pot și oamenii din public să citească, nu sunt chiar atât de proști; pe lângă asta, speakerul se mai întoarce și cu spatele la ei).
  5. E prea lungă. Citisem în cartea lui Guy Kawasaki ceva de genul: „nu am auzit să existe o prezentare proastă din motiv că era prea scurtă; am văzut însă o grămadă de prezentări proaste din motiv că erau prea lungi”

Pentru că tot am adus vorba, chiar nu-i înțeleg pe ăștia care vin să vorbească prin școli. Ei chiar cred că au ceva de spus și publicului i-ar păsa. Singurul motiv pentru care amfiteatrul școlii e plin e pentru că elevii au fost nevoiți să vină, fiind învoiți de la oră. Dar ei sunt atât de deștepți încât, deși observă că jumătate din audiență butonează telefoanele, continuă pe același ton, cu aceeași idee plictisitoare. Ba mai mult, când se aude soneria mult așteptată de elevi, ei insistă: „vă rog mai stați 10 minute, sunt singur că nu moare nimeni dacă întârziați puțin și chiar am ceva interesant de spus”. Prea puține excepții am văzut.

Dacă vreți să vă perfecționați speech-ul, vă recomand atât acest articol al lui Tudor Galoș, cât și celelalte din categoria „presentation skills” de pe blogul lui.

Lasă un comentariu

Comment