by

A trecut un an

Daca te simti prost sau pur si simplu nu ai chef de citit, chiar nu iti recomand sa arunci o privire peste acest articol. Vreau ca acest post sa fie pentru mine, pentru viitorul, pentru trecutul meu.

Acum un an (si o zi) primul meu vis adevarat a fost spulberat – 4 august 2007. Un sport ce il practicam de mic avea sa devina un vis pentru mine. De la placere la performanta nu a fost decat un pas, insa de la performanta la dezastru a fost un pas si mai mic. Afland ca am suflu sistolic, sportul pentru mine nu mai poate insemna decat o placere.

Lacrimile si cuvintele nu isi aveau rostul, totul era terminat. Fotbalul va ramane in continuare, indiferent ce se va intampla, sportul meu preferat. Chiar daca acest sport mi-a oferit doua cazuri extrem de neplacute, pasiunea niciodata nu se va evapora. Nu stiu ce sa spun: pe de o parte parca imi dau seama ca … drumul era lung, insa cum spunea cineva mai destept decat mine: „Daca iti doresti cu adevarat, visul tau va deveni realitate”; pe de alta parte, imi pare rau ca nu am primit mai multa incurajare de la cei din jur, insa acum nimic nu mai conteaza.

Anul trecut ma gandeam ca pot deveni manager sau antrenor, dar acum parca nu imi mai doresc asta, nu mai exista acea placere … Momentan nu am nici un vis, iar daca vine vorba de pasiune, nimic nu ma pasioneaza cu adevarat.

A trecut un an, vor trece doi/trei, iar cu timpul acea zi va reprezenta o mica piedica din viata mea. Sa dea Domnul sa fiu sanatos in continuare si sa nu mai am parte de astfel de zile … negre :)

Lasă un comentariu

Comment

  1. Nu iti poti da seama cat de bine stiu ce simti. Am patit ceva de genul asta in 2005. Aveam 4 ani de Karate deja, ma antrenam cot la cot cu cei care mergeau pe la competitii (nu aveam filme din astea, dar ma antrenam ca maniaca).

    La mine a fost spatele cel care mi-a taiat avantul. Am primit si eu vestea cea „buna” de la medic si am simtit ca se rupe ceva in mine. Nu aveam voie sa mai fac sport (mai ales din asta) probabil toata viata.

    Am facut fizioterapie vara in cauza si (ironia sortii) un amic din Germania mi-a trimis un „kimono” din ala „serios”, asa cum niciodata nu visasem sa am. Stateam si ma uitam la bijuteria in cauza si muream de ciuda ca nu mai pot face sport.

    Am revenit in dojo dupa o jumatatea de an totusi. Risc mult, stiu asta, dar nu puteam sa stau acasa. Instructorul stie ca sunt „defecta”, asa ca pot alege sa nu fac anumite exercitii. Revenirea a fost dulce, chiar daca antrenamentele nu vor mai fi niciodata atat de intense ca inainte.

    Inca mai visez sa ajung odata instructor, dar cred ca nu se va intampla niciodata.

    Poti sa incerci insa tu faza de manageriat/antrenor. De ce nu? Daca iti doresti atat de mult acest lucru, poti sa mai gusti dulceata fotbalului si asa. Exista multe aspecte care s-ar putea sa te atraga.

    Numai bine iti doresc, imi pare rau sa aud despre „aniversarea” asta dureroasa pentru tine :(

  2. @Dojo: Mersi mult de comentariu si de sfat :)
    @dheo: Daca te gandesti la vreo operatie sau la vreun tratament, nu se poate din pacate (cel putin asta mi s-a spus). Si chiar daca ar fi sa mi se faca operatie … cred ca as refuza. E vorba despre un defect langa inima, despre o gaura de aproximativ 7mm, care insa a scazut cu aproximativ 0,5mm :)

  3. Cu inima nu e de joaca. Si esti mult prea tanar pentru a risca atat de mult. As incerca insa „smecheria” cu redirectarea catre o zona conexa (manageriat/antrenor) … Esti in crestere .. trebuie vazut in timp cum evolueaza situatia. poate se amelioreaza, cine stie.. speranta nu moare asa usor ;)

  4. Nu e de joaca, ai dreptate. Cand alergam puternic sau faceam mult ofert oboseam rapid, insa am zis ca este din cauza rezistentei. Dupa calculele mele, daca scade cu 0,5mm pe an, dupa aproximativ 14 ani o sa scap de asta.

    Oricum, nu cred ca o sa dispara asta la o varsta asa de inaintata, cel putin asta mi s-a spus. Pe la 16 ani ar trebui sa fie dat un verdict.

    Urmeaza sa fac un nou control, insa inainte de asta trebuie sa fac neaparat niste radiografii la maini, deoarece prea usor ma doare mana stanga, iar cea dreapta (pe care mi-am rupt-o) numai este ca inainte, are cateva „defecte”.

    Revenind la subiect: Antrenor fara sa fi fost jucator e destul de greu, dar nu e imposibil. Cat despre manageriat, ma pasioneaza si chiar imi doresc asta. Pana sa ma decid mai este timp :)

  5. Si eu practic taekwon-do de aproape un an, merg la sala de forta de aproape 2 ani si parca simt si eu ca in ultima vreme obosesc cam repede, desi nu ma las si trag in continuare. Probabil voi merge si eu la un control la un medic, sper doar sa nu ma lovesc de vreo veste neplacuta sau sa-mi fie interzis sa mai practic aceste sporturi… :(