by

Al Pacino despre perfecționism, muncă și viață

[box type=”shadow”]Ai simțit imediat personajul – un jefuitor de bancă homosexual?

Când am mers în studio și m-am uitat peste materialul filmat în prima zi, m-am gândit: „Este incredibil, nu-i nimeni aici”. Marty Bregman, care a produs acest film, m-a întrebat: „Cum așa?”. Și i-am zis: „Nu-i nimeni aici”. Și-a început: „Ei bine, Al s-a dus, s-a dus de tot”; la care i-am spus: „trebuie să filmăm din nou”. Și m-a întrebat: „Ce vrei să spui? Este bun, este extraordinar. Ce tot spui?”. Dar am insistat: „Nu, nu, o să vezi mai încolo”.

După asta am plecat acasă. Când am ajuns, am deschis o sticlă de vin și am stat treaz toată noaptea, pentru că îmi dădusem seama că am neglijat niște aspecte. A fost foarte important că mă uitasem la filmările din acea zi, pentru că mi-am dat seama că nu aveam personaj. A trebuit să lucrez toată noaptea. A fost ca o cursă mortală. M-am întors pe platou a doua zi cu personajul pe care l-ai văzut și tu. La asta am lucrat toată noaptea, ca să îl găsesc. Am refilmat a doua zi. În prima zi, tipul intră cu ochelari de soare și am spus că genul ăsta n-ar intra niciodată cu ochelari de soare care să-l ascundă, pentru că el vrea să fie prins. Așa că am schimbat.[/box]

Au fost cazuri în care Al Pacino a ajuns de la filmări la spital, leșinând datorită muncii și concentrării depuse pentru un rol.

[box type=”shadow”]Ai o filozofie anume de viață?

Cred că trebuie să iei zilele pe rând; acum am ziua de astăzi, nimic mai mult. […] Tot ce știu este că, atât timp cât ești în viață, totul te îmgogățește.

Așa ar trebui să fie, dar nu se întâmplă întotdeauna. Sunt foarte mulți oameni deprimați în jurul nostru.

Cu mine la un loc.

Ce te deprimă?

Habar n-am. Oare depresia este conștientizarea faptului că viața e un bilet doar de dus? Merg cu mașina, mă uit pe geam, văd toți acești oameni și îmi spun: „Oamenii nu vor să fie aici”. Așa că folosesc droguri sau alcool, sau alte chestii, pentru a evada. Orice, numai să nu mai fie aici. E foarte ușor de înțeles.

Crezi că oamenii ar fi surprinși să te audă vorbind astfel?

De unde să știu eu ce gândesc oamenii despre mine? Nu mă interesează felul cum sunt perceput ca persoană. Mă preocupă cumva doar munca pe care o fac.[/box]

Preluate din „Al Pacino în dialog cu Lawrence Grobel„, o autobiografie a actorului ce conține 9 interviuri luate pe parcursul a 26 de ani (1979-2005) și cuprinse în vreo 250 pagini.

Lasă un comentariu

Comment