by

Aseara am plans

Determinarea pe care am avut-o aseara pentru a scrie acest articol nu se compara cu cea de acum. Mi-au dat lacrimile aseara cand m-am gandit la ce am trait si la ce voi trai. Va spuneam ca a trecut un an de cand sportul de performanta nu mai insemna nimic pentru mine. Astazi realizez ca nu numai sportul de performanta, ci si fotbalul in sine nu mai poate insemna decat o simpla pasiune. De cand mi-am rupt mana a aparut un nou zid, unul diferit, dar cu efecte mult mai mari. Mana mea dreapta inca nu s-a refacut (mai exact, ea este cu aproximativ 2 cm mai mica decat stanga) si nu pot risca nimic. Chiar si peste jumatate de an sau poate unul, cand mana mea va fi refacuta complet, nu-mi pot asuma riscul de a se intampla din nou o nenorocire.

Cu lacrimi in ochi spun adio fotbalului, adio joc urat, adio incercari provocatoare, adio spectacol, cel putin pentru un an, iar atunci tot in zadar va fi deoarece numai timp de aceasta pasiune n-o sa am.

Tot aseara m-am gandit la prieteni. De cativa ani nu mai am un prieten adevarat. Imi amintesc cum ne-am intalnit, cum am facut cunostinta, cum o mingiuta ne-a unit. De ceva timp, anturajul ne-a despartit. Un miraj in care daca ai pasit nu vei mai iesi niciodata. Acum abia daca ne mai salutam cand ne intalnim,  ce a fost este de domeniul trecutului. Prietenii inseamna totul pentru mine, pe ei ma pot baza cel mai mult, in ei pot avea chiar si cat de putina incredere. Intotdeauna ei au fost pe primul loc pentru mine, dar acum greu mai dai de astfel de persoane.

Stau si ma gandesc la copilarie. As vrea sa fiu cu aproximativ 5 ani mai tanar, sa fiu putin mai liber, sa alerg, sa ma joc, sa castig, sa pierd, sa simt copilaria fara nici o grija. Incet cu incet avansam si uitam de clipele traite, ne gandim doar la ziua de maine cu gandul ca va mai trece o zi, uitand de viata. Parca e prea mica libertatea pentru noi, suntem intoxicati cu scoala si cu invatatul prea mult. Nu sunt genul care spun „scoala e iadul”, dar se exagereaza prea mult in Romania daca e sa vorbim de acest domeniu. Daca eu ajung acasa la 15:30, pana la 16:00 daca apuc sa fac ceva. Mananc, ma relaxez putin. Daca nu arunc un ochi peste un caiet a doua zi proful cum e de genul lui, asculta pe aceeasi in fiecare zi: alta nota proasta. O nota ce poate conta extrem de mult, o nota ce poate distruge o imagine, o nota ce te afecteaza. Unde-i libertatea daca abia prinzi 2-3 ore cu adevarat libere? Si alea le prinzi spre seara cand nu ai ce face. Daca acorzi aceste doua ore inainte mai mult pierzi, numai chef de invatat ai la 21:00.

Dar totusi, care este bucuria unui copil de varsta noastra? Ca a inceput vacanta. Tristetea lui? Binteinteles, vacanta s-a sfarsit. Dar tristetea unui baiat ce a trecut de 18 ani, sau a unui simplu om in varsta? Ca nu mai este copil. Bucuria acestuia? Se bucura amintindu-si de clipele traite cand era mic, majoritatea fiind traite la scoala. Se gandeste cu zambetul pe buze, deoarece atunci a trait adevarate aventuri.

Cand am inceput acest articol nu stiu unde vroiam sa ajung, dar uite ca a venit timpul sa inchei. Cred si sper ca va veti mai intalni cu acest titlu, iar de veti da de el inseamna ca-i de bine, cel putin pentru mine. Adio clipe frumoase: pentru un nou inceput, noi pasiuni, noi aventuri. Nu la fel de frumoase, dar macar sa ne bucuram ca vor fi. Niciodata nu te voi uita … niciodata :(

„Cand totul se darama in jurul tau
Aminteste-ti sa nu-ti para rau,
Aminteste-ti de ce-ti spun acum,
O sa ramanem doar poze intr-un album.” – Bitza (Memento mori)

Lasă un comentariu

Comment

11 Comments

  1. Dany, stai si de gandesti la copilarie!? Mai ai multi ani de copilarie de trait. Profita de ei, nu s-a terminat.

    Pasiunile pot fi continuate, chiar daca nu in acelasi fel. Daca incepi sa regreti inca de la o varsta atat de frageda, nu prea este bine :(.

  2. Daca tu la 14 ani te gandesti ca ai scos viata din viteza , ceilati ce sa mai zica?
    Trebuie sa fii in clasa a9-a, sau acum treci. Liceul e cea mai frumoasa perioada. Cu fotbal, fara fotbal. O sa-ti gasesti prieteni minunati , care o sa te tina ani buni de-acum incolo.
    Cat despre timp… o sa vezi tu la o varsta de peste 20 de ani ce inseamna sa nu ai timp. cand esti mic (da, esti mic) timpul trece mai incet.
    Trebuie doar sa-ti gasesti echilibru. Si daca nu-ti faci temele acasa, le faci in pauza a doua zi.
    Sau, mai e cazul in care iti plangi de mila toata ziua, nu te integrezi in grup, etc. Atunci esti un fel de emo.

  3. @Silviu: In primul rand iti urez bun venit pe blogul meu, multumind pentru comentariul. Trec intr-a 9-a, iar 14 ani fac in octombrie. Sper sa fie cea mai frumoasa perioada si sper sa raman la liceul la care invat in acest moment.

    Stiu ce inseamna sa ai timp, nu stiu chiar atat de bine, insa realizez ce inseamna sa fii la 20 de ani :) Teme oricum nu le fac acasa, dar vorbesc la general. Cat despre „emo”, hai sa nu discutam despre asta, sunt un tip sociabil, am multi amici, doar ca pentru mine ei nu reprezinta termenul „prieteni”. Intelegi?

    Multumesc inca o data de comentariu! Bafta!

  4. Cineva mi-a spus odată: „bucura-te de copilarie, esti copil pana la 18 ani si pe urma tot copil trebuie sa ramai.”

    Dany, ai doar 14 ani şi mai ai o viaţă întreagă de trăit. Bucură-te de ea!

  5. Dani, Dani, frumos articolul dar trist, pe viitor te rog sa fi mult mai vesel imi place blogul tau si nu vreau sa te transformi intr-un EMO :D
    Hai Bafta

  6. Stii ma gandesc ca si eu as fi trist daca ar fi sa nu mai pot sa joc baschet. Dispare baschet, dispare blog, dispar prieteni. Foarte foarte trist. Dar, viata continua si un om poate sa isi gaseasca multe pasiuni. Capul sus, ai 14 ani, esti un blogger de succes. Profita de lucrul acesta ;)

  7. intri in clasa a 9-a?? la 14 ani? defapt..si eu la anul intru in a 9-a si 14 ani o sa am. :D (am 13 si intru in a 8-a) dar, totusi tu faci 14 in octombrie /:), aveai 6 in clasa I? :D
    Frumos articol! Stiu ce inseamna chestia asta, un prieten a trecut prin ea, dar desigur nu poti sa-ti dai seama doar asa.
    Bafta! Don’t worry, be happy! :)

  8. uite ma ce tot intra si iese lumea. ba in a 9-a, ba in a 8-a, ce-s astea la tine Dany viteze? Fi mult mai vesel..razi, urla, sari, tumba, sari in cap..nu mai fi trist.

  9. Inca esti mic … sa vezi tu peste 2 ani ce pasiuni … Nu sh daca ai inteles la ce ma refer :D

    Si la varsta ta de-abia asteptam sa se termine vacanta … nu am invatat niciodata in viata mea, nici ptr examen din a 8-a, dar la scoala, daca stii cum, te distrezi cel mai tare… O sa vezi cat de rau o sati para cand termini scoala/liceul

  10. te maturizezi intr-un fel si vei inlocui fotbalul cu alta activitate…Toti schimbam ceva pe parcurs..unii mai lin,altii mai abrupt.

    Prieteni adevarati nu exista ci doar pretexte bune ;)