by

Despre cum nu am reușit, din nou…

the beach

Ce se întâmplă după ce ajungi acolo unde îți dorești? Cadru din „The Beach (2000).”

30 ianuarie 2013 – Bacalaureat, școala de șoferi, stres în casă, presiunea plecării de acasă. Știi care-i faza? Știu că voi trece peste ele. Oricât de greu ar fi, o să continui să învăț, o să rezist printre atâtea certuri și o să iau peste 8,5 la bac. Apoi o să fiu altundeva decât acasă, poate într-un loc mai aiurea decât mi-aș fi dorit, dar măcar voi fi liber.

Atunci când voi fi acolo (sper eu independent) și voi citi asta, vreau să-mi amintesc de tot stresul ăsta și să-mi zic „Frate, am reușit!”.

Așa că tu, cel care vei citi asta, dacă ești eu în viitor, închină-mi un pahar de bere, de vin, de whisky sau ce alcool preferi. Pentru mine. Pace.

Am închinat un pahar de whisky la un an distanță de cele scrise mai sus (2014).

Trecusem toate examenele, îmi făcusem primii prieteni într-o nouă țară și primisem probabil cel mai șmecher job pe care l-aș fi putut avea.

Îmi îndeplinisem visul de a fi independent financiar și sărbătoream în cinstea mea: „Frate, am reușit!”.

Un an mai târziu (2015) jumătate din examenele de la facultate erau picate și începeam să am frică de faptul că nu voi reuși să le iau pe toate la cât de multă materie s-a adunat.

Pe lângă asta, urma să trec prin 1 din cele 2 cele mai aiurea momente din viața oricărui fiu, decesul unui părinte.

Habar n-aveam ce rost mai aveau atunci facultatea, job-ul și chiar și viața.

În următoarele 6 luni am trecut prin cea mai disciplinată perioadă din viața mea, am luat toate examenele + restanțele (mai puțin una) și mi-am zis „Frate, aproape am reușit!”.

3 luni mai târziu credeam că am atacuri de anxietate, n-aveam chef să învăț pentru ultima restanță, dormeam 5-6 ore pe noapte și am contactat pentru prima dată un psiholog.

Un an mai târziu (2016) aveam facultatea terminată, licența luată cu nota maximă și tocmai reușisem profesional cea mai bună negociere pe care mi-aș fi putut imaginat-o.

Două luni mai târziu mi-am dat demisia și am decis să o iau de la capăt.

Acum e finalul lui 2016 și încerc să nu mă mai întreb dacă merită ce am făcut.

Uneori trebuie să faci un pas înapoi pentru a merge înainte.

Refuzuri zilnic, blocuri gri, timp mai puțin, muncă mai multă.

Îmi reamintesc că trebuie să începi de undeva și îmi zic mie către viitor:

Atunci când lucrurile încep să prindă contur, când ai încredere în ceea ce faci și începi să vezi rezultate, adu-ți aminte de clipele astea, închină-mi un pahar și zi-mi „Frate, am reușit!”. Pace.

Lasă un comentariu

Comment