by

Diferenţa dintre vis şi aspiraţie

Pentru majoritatea oamenilor nu există nicio diferenţă între dorinţă, vis, aspiraţie, ţel, etc. Pentru ei, această înşiruire de cuvinte are acelaşi sens: ceva ce îşi doresc (unii nici măcar nu au ajuns la acest prim pas, ceea ce este extrem de trist), dar nu va deveni niciodată realitate, pentru că, aşa cum singuri îşi spun, e imposibil. James Allen spunea: „You will become as small as your controlling desire; as great as your dominant aspiration”.

Am început recent să citesc cartea lui Richard Branson, intitulată „Screw It, Let’s do It”. Motto-ul lui este „Hai să o facem!”. Astfel, mi-am reamintit pentru a nu ştiu câta oară care este diferenţa reală dintre vis şi aspiraţie.

Am cunoscut foarte puţini oameni care îşi doresc ceva cu adevărat. Nici a 10-a parte din aceştia nu şi-au pus în minte ceva concret. Iar acum vine cea mai tristă parte. Nici măcar trei dintre aceştia nu mi-au răspuns afirmativ şi concret la întrebarea „Crezi că se va întâmpla asta?”. Răspunsurile erau ceva de genul: „Sincer? Nu cred.”; „Eu sper… dar nu ştiu… e cam greu”.

Acum revin la ce am citit în primele pagini din cardea lui Branson. Dacă îţi doreşti ceva, apucă-te chiar acum de acel lucru! Citeşte articolul până la capăt şi pune-te pe treabă. Vrei să publici o carte care să fie vândută în peste 1.000 exemplare? Fă-ţi un blog, adună 10, apoi 100, apoi 1.000 cititori. Publică ebook-uri care să se vândă în 10, 100, apoi 1.000 exemplare. Apoi treci la ultima fază: publică cărţi. Prima va fi vândută în 10 exemplare, a doua în 100, iar a treia în 1.000. A durat 5 ani, dar ţi-ai îndeplinit visul!

Când cineva te întreabă care sunt ţelurile din viaţa ta, ar trebui să le spui fără nicio ruşine, chiar cu cea mai mare convingere. Dacă râde de tine, ar trebui să te întristezi doar pentru faptul că el nu are curajul tău. Nu merită să-i bagi în seamă pe cei care vor să îţi pună piedici! Nu merită să renunţi! DELOC!

Am citit în ultimul an foarte mult despre motivaţie, despre personalităţi, despre viaţă, despre lume. Mulţi îl admiră pe Ford, pe Jobs, pe Buffet şi aşa mai departe. Câţi ştiu cât au muncit ei pentru a ajunge acolo unde sunt? 5% poate?

Visul tău începe să se materializeze atunci când ai făcut primul pas. Spun asta pentru că mi s-au îndeplinit multe şi pentru că am observat cât de mult contează determinarea. Un nou capitol al vieţii mele spune: visele devin realitate atunci când te uiţi în urmă fără niciun regret, fără nici cea mai mică ezitare, fiind bucuros de ceea ce ai realizat! Visele devin realitate atunci când ai realizat ceea ce ţi-ai dorit, punct! Restul reprezintă doar amăgirea. :-)

Lasă un comentariu

Comment

15 Comments

  1. Postul tau imi aduce aminte de un film The Secret.Credca l-ai vazut.Daca nu, trebuie neaparat sa-l vezi.

  2. Este adevarat ca multi nu stiu diferenta dintre vis,aspiratie,tel,dar la fel de adevarat este ca multi nici nu au un tel in viata,pur si simplu traiesc de pe o zi pe alta,fara sa aiba un plan de viitor,un tel aparte,,sau un vis anume,traiesc cu speranta ca ziua de maine va fi mai buna,sa speram ca ziua de maine le va aduce un tel.

  3. Foarte frumos :). Imi recomanzi si mie o carte buna despre dezvoltare personala, motivatie?

    Buffett a fost obiectul meu de studiu in ultimile 3 luni, si intr`adevar, dureaza mult pana iti indeplinesti visul si munca nu e deloc putina, dar merita. Pentru mine, Buffett e intre cele mai bune 3 exemple pentru a argumenta spusele tale…

  4. L-am văzut. De acolo am început să fiu mult mai optimist. Acum însă nu l-aş mai vedea o dată. Totul pare magic acolo, dar a doua sau a treia zi entuziasmul dispare…

  5. Până acum am citit şi m-au ajutat mult: „Curs practic de încredere” – Walter Anderson & „Cine mi-a furat caşcavalul” – Spencer Johnson. Momentan citesc „Screw it, let’s do it! Lecţii din şcoala vieţii”, care e super. Urmează Dale Carnegie (e unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de literatură motivaţională).

    Ca filme, acum îmi vine în minte: „Man on Wire” & „Into the wild”.

  6. „Pentru majoritatea oamenilor nu există nicio diferenţă între dorinţă, vis, aspiraţie, ţel, etc.”

    Nu exista nicio diferenta intre „dorinta” si „etc” ? Ilogic.

  7. mare dreptate Dani! ;)
    Si vazusem si eu The Secret – magia dispare imediat dupa vizionare! Optimismul ramane insa!

  8. Salut prietene!
    Te apreciez pentru curajul tau si pentru ca mi-ai demonstrat mie si la multi altii, ca daca vrei ceva, poti realiza.
    In ultima vreme am urmarit si eu multe bloguri de dezvoltare personala. Sunt in faza de lansare sa zic asa… adica sa ma desprind de tot ce-am fost odata.
    Sa incep sa pun temelia viselor si apoi sa construiesc pe ea.
    Da, si eu am visat sa scriu cel putin o carte care sa vobeasca despre Armonie.
    Mi-am cumparat o carte despre marketingul online, si sper sa o pot ridica azi de la posta.
    Imi voi face un site cu care sunt determinat sa imi castig independenta financiara.
    Te voi adauga in Blog List-ul meu ca model pentru altii.
    Numai bine si felicitari!

  9. Foarte frumos spus.
    Inspaimantator uneori cat si cum gandesc tinerii din ziua de azi.

  10. Da!
    Nu sunt multi tineri in ziua de astazi care privesc cu atata optimism viitorul. Cei mai multi considera ca nu merita efortul … ca oricum nu se poate … este prea greu … sunt prea mici … prea nesemnificativi.
    Este laudabila atitudinea ta fata de faptul ca vrei si POTI.

  11. Prin anul 2002 vroiam sa scriu o carte. Un roman. Si…l-am scris. Am zis ca vreau sa il vad prin toate librariile. Inclusiv alea fitzoase din Bucuresti, centrale si nu numai. Toti au ras. In 2009, decembrie, am reusit. Peste 1000 de carti au fost imprastiate care incotro prin tara. Astazi nu mai rade nimeni.

  12. Ai priceput esenta; probabil restul cartilor de motivatie pe care le vei citi nu-ti vor mai produce vreo revelatie ci doar o vor intari pe asta.
    Am citit si mai citesc si eu carti de diverse facturi, dar stii cum se spune: practica te omoara. Asa ca daca tot ti-ai dat seama ca este esential sa vrei cu adevarat ceva, treci la practica. Esti la o varsta foarte potrivita pentru a incerca diverse si a-ti asuma riscuri. Cat mai multe experiente, cat mai multe de invatat; „esecurile” sunt cele mai pretioase lectii pe care ti le poate oferi viata, daca stii cum sa le privesti.
    Si mai e o vorba: atentie ce-ti doresti, pentru ca ti se poate indeplini. Succesul nu se raporteaza neaparat la societate, ci mai degraba la tine.
    Am vazut si eu prima jumatate de ora din „The Secret”. Abordarea spectaculos/magica a subiectului m-a facut sa-l abandonez. Vointa antreneaza intr-adevar intamplari pe care nu ni le putem explica in totalitate, dar eu cred ca este esential sa privim lucrurile mai simplu si mai rational: daca iti doresti cu adevarat ceva, vei explora mai multe posibilitati decat cineva care nu are motivatie puternica. Deci probabilistic vorbind, ai mai multe sanse de reusita.

  13. Tocmai mi-am comandat si eu cartea, sunt o persoana destul de ambitioasa si foarte optimista. Am scopul meu bine definit in viata, cu termen limita si cu pasi mici ma indept spre realizare. Pana acum mi-am cam indeplinit toate „aspiratiile”, unele iesid chiar mai bine decat imi doream. Felicitari pentru modul in care gandesti, cel mai bun lucru in viata e sa lupti pentru ceva, viata de pe o zi pe alta nu are nici un farmec.