by

Dintotdeauna am ştiut că sunt special

Stăteam jos, pe scările din faţa blocului, aşteptând şi ascultând ce zic două tipe, cam de aceeaşi vârstă cu mine. Una a spus ceva de genul: „Mama mea e cea mai tare. Nu mă ceartă când fac năzbâtii, îmi ia ce îmi doresc, nu mă bate. Are grijă de mine”. Cealaltă: „Ba nu, a mea e cea mai tare. Îmi dă voie să mă joc tot timpul, ţine cu mine şi nu mă ceartă”. În mintea mea îmi ziceam: „Cât de fain de mine! De-ar şti ele ce înseamnă cu adevărat o mamă. Mama mea este alături de mine, mă atenţionează când greşesc, îmi explică situaţia. Mă bucur chiar că nu mi-a luat de-a lungul timpului ce au ceilalţi de vârsta mea. Mama mea e cea mai tare!”. În momentul acela am ştiut că sunt special.

Stăteam în pat, tremuram tot şi dinţii clănţăneau fără oprire. Asta după ore întregi de stat pe derdeluşul de lângă biserica din cartier, la câteva blocuri de mine. Eram la căldurică, iar mama îmi aducea un ceai fierbinte. În acel moment ştiam că sunt special.

În clasa a patra ştiam iarăşi că sunt special. Eram cel mai bun din clasă la matematică (ştiu sigur asta, nu mă contraziceţi, da?) şi mă întrebam de ce eu. Mă duceam la concursuri, iar la toate rezultatul era: ori locul trei, ori menţiune. Nu regretam deloc asta.

Când mă jucam cu mingea, iar cei ce se uitau la mine „scoteau” câte o replică gen „Uită-te la ăsta, frate! Fii atent cum le face!” încercam să-i impresionez cât mai mult. Eram special doar acolo, în acei 10, 20 sau 100 metri pătraţi. Nu-mi trebuiau mai mulţi. Ştiam că nu sunt cel mai bun, dar ştiam ceva care valorează mai mult decât orice.

Când am prins curaj şi alţii nu, neştiind ce mi s-ar putea întâmpla, nu m-am gândit că eram special. Mi-am dat seama însă după ce am trecut de nebunia respectivă, peste câteva zeci de minute.

Dintotdeauna am ştiut că sunt special şi sunt sigur că şi tu ai fost în extrem de multe momente din viaţa ta! Gândeşte-te puţin la ele. Alocă-ţi câteva minute amintirilor. Zâmbeşte, chiar dacă în minte îţi vin întâmplări din care ai ieşit prost, căci, fără acestea, nu crezi că ne-am plictisi :) ?

Lasă un comentariu

Comment

  1. felicitari Dany pt pozitivism.. prea putini gandesc ca tine la varsta ta..

    Sarbatori Fericite!