by

eDomenii – amuzament şi nervi

GlobeHostingAm auzit că de la edomenii poţi cumpără domenii .ro cu plată anuală. Mi-am zis să cumpăr două, iar dacă treaba merge bine, peste un an le iau pe viaţă.

Vineri, 3 iulie 2009, am cumpărat primul domeniu. Plata confirmată rapid. Sâmbătă l-am luat şi pe al doilea. Le trimit mail să îmi spună în cât timp vor activa domeniile. Nu-i grabă, săptămâna viitoare veţi putea folosi domeniile. Bun. Aştept. Joi (din câte îmi aduc aminte) intru în contact cu ei. Mâine vor fi activate domeniile. Intru şi vineri. Săptămâna viitoare sperăm. Deja au trecut 7 zile. Luni intru iar să îi bat la cap. Mi se zice: „în cursul acestei săptămâni vor fi activate, vă spun şi de ce”. Povestea cu reînnoirea contractului cu RNC. Întreb: „aşa mi-aţi spus şi săptămâna trecută: le activaţi zilele acestea, dar nimic. Se va întâmpla din nou?”. „Bună întrebare, dar nu”.

Am văzut că am primit şi două domenii .ro.im gratuit. Am zis că le voi lua când o să am nevoie de ele, dar cupoanele expirau la începutul lui august. Folosesc pe 16 iulie aceste cupoane. Nu primisem nimic legat de unde le administrez. Întreb pe twitter, pe Y!M: toţi spuneau că trebuia să primesc e-mail. Intru pe site şi apelez la suportul online. „Administrarea se face la admin.ro.im. Ok, dar nu îmi merge parola. Să verific. Daţi-mi e-mail şi parolă. Da, e o problemă. Parolele astea făcute automat… s-a schimbat un caracter”. Îmi dă parola nouă şi mi-a mers. Îi întreb dacă fiecare e nevoit să apeleze la suport ca să primească toate detaliile. Nu, doar la mine era problema. Vai, ce ghinionist sînt.

Vinerea trecută am discutat cu ei din nou. Am văzut că domeniile sunt activate, dar dacă dădeam whois erau available. Altă problemă! Chiar că ocolesc norocul. Mâine se va remedia problema. Intru sâmbătă: tot nu îmi merg domeniile. De abia luni le veţi putea folosi. Intru frate şi azi. Deja încep să mă enervez. Tipul: „vă înţeleg, dar mâine chiar vor fi activate”.

Pun pariu pe ce vreţi voi că şi mâine voi apela la suport. Mi s-a zis că data expirării domeniilor va fi schimbată. Greu să cred, dar de mine tot nu vor scăpa. M-am gândit vineri să scriu acest articol, dar sub o altă viziune, una amuzantă. Când am văzut că iar mă amână, chiar nu am mai rezistat.

Acum să vedem feedbackul pe twitter: http://sp2.ro/ac5a2a / http://sp2.ro/a0c4f0. Să ne amintim de ce a păţit Arhi.

Lasă un comentariu

Comment

14 Comments

  1. „Nu, doar la mine era problema.” si eu am patit la fel, si am asteptat aproape o saptamana sa am domeniile activate.

  2. Eu iau domeniile prin mxhost si a fost totul ok pana acum. O singura data am luat prin altii si nu mi-a placut.

  3. In aceeasi situatie sunt si eu, se pare ca vor avea ceva clienti nemultumiti in caz de bailout.

  4. Si tocmai ma gandeam sa-mi iau un domeniu .ro la un blog. Nu stiu, cred ca o sa incerc pe riscul meu sa iau fiindca .ro la un pret anual suna bine. Ma mai gandesc, poate optez si pentru un .info sau .com
    Mersi pentru articol. Acum stiu la ce sa ma astept :)

  5. anul trecut am cumpărat şi eu de la ei, fără probleme, însă acum au trecut aproape 2 săptămâni de când domeniul e încă liber :)

  6. Tot cei mai tari raman cei de la romarg.ro . Am un amic care a asteptat 3 saptamani sa-i activeze contul cei de la edomenii .

  7. Itidai seama ca sunt foarte ocupati, de fapt toti operatori de la relatii cu clienti nu isi fac treaba cum trebuie, ba nu trimit cererea mai departe ba iti rapund in nas :-<

  8. Nu e o situatie normala. Ar trebui sa luptam cu totii mai mult pentru drepturile noastre si sa nu se mai intample asa ceva.