by

Feriti-va de spitale (2)

Inainte de a povesti ce mi s-a intamplat cand m-am dus sa imi scot gipsul, vreau sa scriu ceva cu referire la primul articol legat de viata in spitale. Daca nu ati citit primul articol, va recomand sa-l cititi, iar apoi sa vedeti ce voi spune si in acest articol.

Am primit diverse comentarii gen: „Daca dai un ban, altfel de simti”. Bine, nu ma voi da exemplu, ci il voi da exemplu pe un baiat din salon cu mine, care a avut ghinionul sa-si rupa piciorul. A stat o saptamana si ceva in spital. Tatal lui a dat o suma consistenta la doctorul care l-a operat. Toate bune si frumoase, dar doctorul uita de pacientul lui. Nici vorba sa-l viziteze, sa discute cu el, sa il intrebe cum se mai simte, nimic. Intr-o zi, trece doctorul prin salon la noi, pentru a vorbi cu un alt pacient. Respectivul baiat il striga, la care doctorul: „A … tu erai mai. Cum te mai simti?” Pe langa faptul ca nici nu l-a vazut cand a intrat in salon, il intreaba de la usa cum se simte.

Bun, deci poti sa „umfli” buzunarele doctorilor, ca tot degeaba. Sa va zic ca mama vroia sa-i dea o sampanie la doctor, iar eu n-am lasat-o sa o dea pe simplu motiv ca pierde banii si oricum nu imi face nimic doctorul? Haideti sa va spun acum despre ce s-a intamplat dupa ce am iesit din spital. Biletul de externare inca nu mi-a fost dat, iar asistentele i-au spus mamei sa vina in ziua urmatoare sa-l ia. Suna mama la spital, vorbeste cu o asistenta si ce sa vezi: biletul nu era facut. Suna peste o zi sau doua: „Pot sa vin sa iau biletul de externare? Da, veniti.” Cand se duce mama, alta surpriza: biletul tot nu era facut. Ca sa vedeti cat de mare poate fi nesimtirea intr-un astfel de spital.

Urmeaza sa ma duc sa imi schimbe gipsul. Cand ajungem, observam ca vizita a intarziat cu cateva ore, iar la vizita e chiar doctorul meu. Incredibil, pe langa faptul ca nici nu se respecta programul, vizita o face chiar doctorul meu (cat timp am stat eu in spital, nici vorba sa fie doctorul meu la vizita). In fine. Asteptam jumatate de ora si dam de doctor. Ne spune sa asteptam. Asteptam vreo o ora-doua, timp in care eu muream de foame, iar doctorul isi face aparitia. Ne mai pune sa asteptam. Nu imi aduc aminte exact ce si cum s-a intamplat, insa ne-a pus sa asteptam o ora parca, iar el a venit peste doua. Misto, stau sa astept atat timp, doar pentru a imi scoate gipsul, punandu-mi altul. Lucru ce nu a durat decat 15 minute. Am stat 7 ore la spital in ziua respectiva. Imi pare rau ca nu pot sa imi aduc aminte exact ce si cum s-a intamplat in decursul a 7 ore, insa trei sferturi din acest timp am asteptat, iar restul timpului l-am petrecut cautandu-l pe doctor.

Urat, foarte urat. Niciodata sa nu ajungeti in spitale, e o nebunie totala. Nimeni nu te baga in seama, nu se uita la tine, pe doctori nu ii intereseaza de pacienti, un adevarat dezastru. Degeaba dai bani, tot fara atentie ramai.

Lasă un comentariu

Comment

  1. Bunicul meu, inainte sa se opereze de inima, a stat 9 (noua) ore ca sa intre la consultatie… in fund… pe un scaun. In timpul asta, nici macar o asistenta nu a venit sa-l anunte ca doctorul este in operatie si, prin urmare, o sa mai stea mult si bine acolo.

    Presupun ca nici nu as putea sa visez vreodata ca una din asistente sa-i fi sugerat bunicului sa se intinda undeva pe un pat de pe acolo…

  2. Depinde in ce oras stai … eu cand am fost sa ma opereze in Bucuresti am fost tratat foarte ok la spitalul de urgenta Floreasca. ( eu fiind din Constanta )

  3. Bun, si daca spui sa ne ferim de spitale, atunci unde sa ne ducem?

    Stim cu totii cum sta treaba pe la noi, si asta e datorita educatiei si faptului ca unii au incurajat si incurajeaza acel obicei de a da acea mica atentie unor medici.

    Nu stiu daca merita a fi discutata tema asta :)