by

Gustul infrangerii

Salutare dragii mei. E 20:45 si ma tot gandesc ca incepe scoala. Imi aduc aminte cu drag de momentele funny din cei 3 ani petrecuti in liceu. Povesteam cu un amic, de obicei seara, intamplari care de care mai haioase. Mi-am dat seama de un lucru: e greu sa acceptam ziua de 14 si 15 septembrie, sunt cele mai „urate” pentru copii. La fel si scoala, multi o urasc. Dar daca ne gandim ca aici am trait cele mai frumoase intamplari, o „iubim” din ce in ce mai mult. In fine, titlul acestui subiect este „gustul infrangerii”, dar eu m-am abatut total. Inchei acest mic off topic prin doua fraze amuzante ale unor colegi (sunt extrem de multe, dar astea doua imi vin intotdeauna in minte):

Fosta profesoara de geografie (olandeza era sa zic): „Ia zi tu, cum mai e numita Olanda?”. Colegul: „Portocala mecanica?” =)) De asemena, dirigul catre un coleg, pe jumatate nervos: „Paraschiv, tu ai ai facut asta?”, la care el – „Nu domule profesor, sa mor eu”.

Revenim la subiect. Sper ca nu v-ati suparat ca am adus putin subiectul de scoala si am deviat de la discutia principala. Eu unul, in aproximativ 6-7 ani de fotbal nu am urat decat un lucru, adica doua: pe cei invidiosi, extrem de invidualisti, care mai si faulteaza urat cand se oftica. Dar cel mai mult am urat momentele in care eram lipsit de inspiratie, nu-mi iesea nici o faza, pierdeam mingi multe, iar la pozitii de gol ratam in ultimul moment. Din pacate nu am reusit sa controlez mingea, chiar si in cele mai proaste zile. Ma simteam asa de naspa cand ii dezamageam pe altii incat nu pot descrie. Gustul infrangerii intr-un meci nu este deloc „dulce”. Dar iar mai frumos decat oricand sa castigi duelul cu tine insuti, duelul cu mingea.

Fotbalul adevarat este practicat de cele mai multe ori de cei tineri, majoritatea necunoscuti. E mai „naturala” o miuta in curtea scolii decat un meci in liga 1, sau cel putin asa mi se pare mie. Iar cei mici, care nu sunt de exemplu la vreun club, practica cel mai frumos fotbal. Vointa este lucrul cel mai important in sport. Daca nu o ai, degeaba stii sa faci nu stiu ce schema, nu te va ajuta aceasta cu nimic.

Te simti dezamagit cand vezi ca pierzi un meci de fotbal, insa simti ca tu nu ai dat totul. Este mai dezamagitor sa vezi ca nu poti controla totul pana la acel fluier. Nu conteaza care, al profului de sport, tot fluierul final este, chiar daca tu spui: „ultima faza domn profesor”.

Acestea sunt cele mai urate momente din viata unui simplu pasionat de fotbal. Nu stiu cum a iesit acest articol. Sper totusi ca ati inteles mesajul meu. Noapte buna!

Lasă un comentariu

Comment

  1. Dheo – probabil a greşit.
    Ştiu cum e să pierzi un meci de fotbal. Dar e şi mai rău atunci când dau totul pe teren, dar coechipierii joacă pe cont propriu şi nu pasează.
    Pe când un articol despre gustul victoriei?
    P.S. „Salutare dragii mei.” Parcă ai fi Laura Andreşan la începerea emisiunii Interzis. :))

  2. Nu stiam ce sa spun … am spus ca sunt de 3 ani la liceu, in sensul de colegiul la care invat :)