by

Despre job-uri: Trebuie să începi de undeva

five-easy-pieces

Era octombrie 2013. După câteva ore de alergat încontinuu printre mesele restaurantului, bucătărie și bar, ni s-a zis să trecem să-l ajutăm pe spălătorul de vase. Fiind atât de entuziasmat că mi s-a dat șansa să am primul job, făceam orice mi se spunea și n-aveam pretenția de a fi mai mult decât sclavul asistentul tuturor (eram în teste pentru poziția de „runner”, un fel de ajutor de ospătar).

În restaurant era un al doilea „runner”, un student de aceeași vârstă (teoretic competiția mea, fiind doar o poziție liberă). El mai fusese chemat în perioadele aglomerate și știa ce e de făcut, dar mi-a zis că deja se săturase și că nu i se pare corect să primească ordine de la oricine (asta pentru că ne-au atras atenția nu doar șefa, dar și barmanul, chelnerițele și clienții, cum că nu suntem atenți și nu ne mișcăm rapid).

În acel moment mă gândeam:

Băi baiatule, abia ai ajuns în Copenhaga, ai nevoie de bani că viața e al dracului de scumpă, ți s-a dat șansa să lucrezi la un restaurant elegant, ai parte de program flexibil, te plătesc ăștia cu un salar mai mult decât acceptabil, îți dau și de mâncare, iar tu te plângi că e prea mult de muncă?

Tipul a plecat în seara aia după 8 ore, eu am mai rămas încă 4, adunând 20 ore de muncă în două nopți consecutive.

La final n-am primit nici job-ul, nici banii (deși vorbisem să fiu plătit orice s-ar întâmpla). Mă simțeam aiurea, având în vedere diferența de atitudine dintre mine și colegul, dar cumva știam că el are mai multă experiență, deci nu meritam poziția vacantă.

Soarta urma să-mi arate că fiecare face în viața ce se pricepe, așa că el a primit job-ul de runner, iar eu m-am angajat după câteva săptămâni pe marketing.

Mi-am adus aminte de poveste zilele acestea, când mă gândeam atât la cum te tratează asistenții / vânzătorii de la noi față de cei din afară, cât și la cum sunt ei tratați la rândul lor (de clienți și manageri).

Știm cu toții că e greu să te angajezi și că salariile sunt mici când nu ai experiență, mai ales în România. Știu că e mai aiurea să fii un asistent, un casier sau un barman aici, unde unii clienții îți vorbesc de sus cu scârbă sau cocalarism. Din această cauză, orice job de genul pare mult prea jos pentru noi.

Nu înțeleg însă atitudinea cum că nu merită să stai 8 ore pe 1000 lei, deși nu ai experiență și nu poți produce valoare societății mai mare de… 1000 lei.

Aș avea câteva comentarii:

Cum crezi că începe orice carieră?

Chiar și dacă ai fi un asistent în magazin, trebuie să știi că de jos începem mai toți dintre noi. Majoritatea nu avem bani sau relații de la părinți, așa că trebuie să ne clădim o carieră fix din punctul 0. E adevărat că nu sunt prea multe oportunități de dezvoltare ca asistent de magazin, dar e important să realizezi o chestie:

Job-ul aduce nu doar un salar

Majoritatea vedem un loc de muncă ca un simplu schimb de resurse: tu îți oferi 160 ore din viața ta în schimbul unei sume de bani. Un job poate fi însă mult mai mult decât atăt, atât timp cât vezi oportunități în orice. De exemplu:

1. Ca barman ai parte de discuții cu toate tipologiile de persoane. Nu doar că înveți despre natura umană, dar îți poți face relații și crea un network. La fel și cu Uber sau cu orice alt job care îți permite să discuți cu un om care se află într-o stare de relaxare. Poate că un client are o firmă de IT, iar ție ți-ar plăcea să lucrezi în IT: tocmai ai oportunitatea de a crea o relație profesională. Chiar dacă acea persoană nu are posturi libere, s-ar putea să te recomande unui prieten, deoarece l-a impresionat politețea ta.

2. Ca asistent de magazin poți învăța despre o industrie anume. Să zicem că vinzi creme de păr. Poți vedea pe baza întrebărilor / grijilor clienților ce caută ei cu adevărat, iar apoi să-i sugerezi șefului ce produse să aducă sau cum să creeze o ofertă de genul „poți cumpăra crema de păr X plus șamponul Y cu 10% discount”. Orice idee de ajuta pe cineva să facă mai mulți bani va fi un plus profesional pentru tine.

Sau poți citi „The Science of Shopping” (Paco Underhill) și să vii cu idei cum să aranjezi produsele și rafturile. Știai că există o zonă de „decompresie” în care corpul uman se adaptează luminii magazinului în care a intrat și în același timp își ajustează viteza de mers (din grăbit în lent)? Acea zonă este teribilă pentru a plasa produse cu un discount mare, căci nu le va observa nimeni. Detalii aici (sau în carte).

În cel mai rău caz, un job aiurea îți dă câteva palme morale:

Știi momentul în care te întorci de la servici extrem de obosit, după o zi în care ai făcut ce ți-au zis alții, afară e frig și noroi, iar tu aștepți tramvaiul / autobuzul ?

Te urci apoi alături de alți zeci de oameni, căci e ora de vârf și vă înghesuiți cu toții pe câțiva metri pătrați.

Atunci îți vine să te întrebi: pentru asta trăiesc eu? Mă trezesc pentru a mă duce înghesuit în tramvai / autobuz către un loc unde nu-mi place ce fac, pentru un salar care nu-mi ajunge, doar ca să aștept să treacă ziua de azi, apoi cea de mâine, căci vine weekendul și mă duc cu prietenii la un biliard?

Nu îl știi? Ar fi bine să-l trăiești, pentru că atunci vei realiza că e timpul să iei atitudine și să-ți creezi un plan pentru cariera ta și să-ți cauți job-ul la care te vei duce cu plăcere și care îți va oferi șansa să te dezvolți personal și profesional.

Concluzie

Dacă nu ai job (și nici bani), ar fi bine să ai unul. Dar ține cont de faptul că trebuie să începi de undeva, căci așa facem toți. Iar dacă începi de undeva, nu pierde timpul așteptând un salar, ci încearcă să fructifici oportunitățile din jurul tău.

Lasă un comentariu

Comment