by

La mare, la soare…

Pe când acest articol se va publica eu voi fi în tren spre Eforie Sud, cu ocazia taberei ForumIT. Voi ţine acolo o prezentare în penultima zi – sâmbătă (28 august). Din câte am înţeles va fi transmis şi live, deci mă veţi putea urmări pe internet. Mulţumesc pentru invitaţie organizatorilor!

Deşi n-am mai fost niciodată la mare, prefer muntele. Pentru că nu am văzut până acum, acolo sus, unde e frig şi eşti pe picioarele tale, adolescenţi cu cercei în ureche şi manele la maxim în difuzoarele de la telefon sau cu diferite fiţe, decât dacă erau în diferite grupuri, de obicei într-o excursie cu clasa.

Din cele auzite şi văzute pe la televizor/internet ar trebui să mă aştept în staţiuni la o grămada de fiţe, la preţuri exagerat de mari, la cluburi doar cu house şi manele, lista putând continua. Bănuiesc însă că puţine se vor compara cu un răsărit/ apus, cu o dimineaţă în care vei fi singur pe plajă şi vei auzi doar apa cum se loveşte de stânci sau cu o seară în care vei admira într-un cadru asemănător cerul înstelat. Dacă n-am spus ceva bine să mă corectaţi.

După tabără mă gândeam să mai mergem prin Bucureşti, Braşov sau orice localitate ne va suna bine când ne vom uita la lista de trenuri ce vor pleca duminica viitoare. Avem o săptămâna la dispoziţie să punem în balanţă variantele.

Sper că v-aţi distrat şi voi vara asta :)

Lasă un comentariu

Comment

  1. Sal,

    Felicitari pentru blog.

    „Preturi exagerat de scumpe” , e gresita exprimarea asta… :)

    Din ce stiu eu, exista doar preturi exagerat de mari, preturi scumpe e gresita exprimarea.