by

Nea Mitică

De Niro și DiCaprio, 1993.

Rânduri din jurnal, 19 octombrie 2014

Nu mai știu momentul când ne-am văzut pentru prima oară.

La început, mă ducea mama la tuns. Unele femei știau să frizeze copii, altele nu. Erau oricum toate enervante.

Mai târziu, tata l-a cunoscut, i-a plăcut mult cum lucrează și a început să mă ducă și pe mine la el.

Nea Mitică lucra doar cu programări. Indiferent cum te tundeai, îți aloca cel puțin vreo 30 minute. Părea profesionist și era mereu atent la detalii.

Uneori era atât de insistent că, după vreo 30 minute îți dădea pelerina jos și mai stătea 10 minute să finiseze cu briciul.

Sincer să fiu, habar n-aveam ce stil mă tundeam, căci i-a explicat tata la începutul colaborării noastre și de atunci așa a rămas.

Conversația noastră se oprea la “La fel ca înainte? Da”. Din când în când mai făcea o glumă și eu zâmbeam.

După ceva timp am avut un mic incident. În loc să mă ia pe mine, care eram programat, a acordat prioritate altcuiva.

Cum tata văzuse că trecuse aproape o oră și eu n-am venit acasă, și-a făcut apariția la frizerie și i-a zis subtil “Nea Mitică, ai pierdut un client”.

La el nu m-am mai tuns o vreme.

Tata și-a dat seama că nu găsim alt Nea Mitică și s-a dus să cadă la pace. Și-au cerut amândoi scuze și am reluat colaborarea.

Mai târziu, pe la începutul adolescenței, m-am decis că vreau să mă tundă puțin altfel.

Toți din cartier aveau frizuri care mai de care: scurt pe o parte, codiță, castron, ceaun sau alte denumiri de obiecte în care-ți faci mâncare.

Eu n-aveam voie astfel de extreme, căci nu eram nici dement, nici copil de pe stradă, cum obișnuia să zică tata.

Astfel, când voiam să schimb puțin stilul, trebuia să cer permisiunea.

Ciudat totuși: puteam cădea de acord cu ai mei la o notă proastă sau un chiul, puteam pleca cu zilele prin alte orașe, dar nu puteam să-mi schimb freza.

Am negociat câteva schimbări și am rămas cu noul upgrade vreo câțiva ani.

Între timp, la Nea Mitică, în loc de două fraze am ajuns să schimbăm probabil vreo zece. El vorbea cu clienții lui despre joburi sau femei, iar cu mine despre bacalaureat. Fiecare cu ce se pricepe mai puțin.

Ultima oară m-am tuns înainte să plec din țară. I-am spus că am fost acceptat la facultate în Danemarca și probabil n-o să-i mai fiu client o vreme. M-a felicitat și ce a urmat e motivul pentru care scriu articolul de față.

Credeam că Nea Mitică nu știa absolut nimic despre mine.

În atâția ani de când am fost pe la el, și-a dat seama cam ce personalitate am, care e relația cu familia și care-i experiența mea de viață.

Mi-a zis că dacă voi continua să fiu la fel de moale, vor profita toți de mine.

Mi-a zis că e mai bine să-ți vezi de treaba ta decât să stai după alții.

Mi-a zis că e mai ok să bei singur o bere decât să pretinzi că te distrezi cu oameni falși în club.

Mi-a zis că anturajul de trage în jos.

Mi-a zis că prietenii de acum n-o să-i mai ai în zece ani.

Mi-a zis să țin capul sus, să mă pun pe mine pe primul loc și apoi pe ceilalți.

Mi-a zis că el n-a făcut așa și acum regretă.

Mă întreb acum: dacă ar lua-o de la capăt, cum ar fi viața lui?

Aș zice că, dacă aș cunoaște 10 nea Mitică, probabil 9 din ei n-ar aplica sfaturile menționate.

Oricum, o parte din vorbele lui, alături de ale altor două persoane, aveau să-mi influențeze deciziile din următorii ani.

La final, ne-am strâns mâna, el mi-a urat baftă, iar eu i-am lăsat pentru prima dată 3 lei bacșiș pe lângă clasicii 12 lei.

Am plecat de jos?

Ultima dată când scriam de Nea Mitică săteam singur într-o cameră de cămin și încercam să mă automotivez la spusele lui, căci Danemarca e rece, viața e scumpă și banii se duc când n-ai job, iar visele par departe când ești moale.

Eram mai singur ca niciodată și îmi doream să fiu tare.

Acum stau singur în altă cameră și frica e înlocuită de entuziasmul prea multor planuri și gânduri.

Am aplicat sfaturile lui Nea Mitică și totuși cunosc pe puțin mai mult de 100 oameni față de atunci.

Danemarca e însă tot la fel de rece, dar așa-s și eu acum.

Eram într-o garsonieră 3 persoane, păream aproape.

Acu pot să am și 3 camere, toate-s goale, căci suntem departe.

Am plecat de jos sau am plecat de sus?*

Pe la Nea Mitică n-am mai fost.

Când vin prin țară mă tund la stilist.

Paradoxal, mă tund clasic. Gen Paul Newman.

Lumea în cartier nu mai poartă castron sau codiță. Sunt alte stiluri. Gen mop.

Toți au frizuri, dar nimeni n-are bani.

Nea Mitică, respect!

Notă: cuvintele de mai sus le-am scris în octombrie 2014 și exprimă stările și ideile de atunci.

*Idee inspirată din piesa asta.

Lasă un comentariu

Comment