by

Prezintă-ne contul tău de Twitter

twitter-logo

La sfârşitul lunii se face un an de când am intrat pe Twitter. Luna aceasta am început să mă ocup serios de promovare, începând chiar să scriu în limba engleză. Dacă în ianuarie 2009 nu treceam de 200 urmăritori, acum mai am puţin şi ajung la cifra „1.000”. Nu mă întrebaţi cum, deoarece încă nu am stabilit o metodă perfectă prin care îţi poţi mări numărul persoanelor ce te urmăresc. Oricum, nu asta este ideea, dar promit că voi reveni în alt articol pe această temă, poate chiar cu un interviu. Până atunci nu uitaţi de articolul „5 metode esenţiale cu ajutorul cărora îţi poţi creşte numărul de urmăritori pe Twitter„.

Haideţi să facem un mic „share” cu conturile noastre de Twitter! Nu vreau să iasă spam. Descrieţi în câteva cuvinte conturile voastre şi despre ce scrieţi, alături de un link către el, în comentarii. Chiar vă rog să faceţi şi recomandări, însă aş dori useri din România, deoarece pe internaţional sunt extrem de mullte persoane ce merită urmărite.

Încep eu:

@DanielDamian – postez de cele mai multe ori ce găsesc interesant pe internet şi cred că merită citit. Este primul meu cont de twitter şi bineînţeles, lui îi acord cel mai mult timp.
@FactsAndTools – dacă vreţi să fiţi ţinuţi la curent cu ultimele tutoriale, articole sau sfaturi despre Twitter, abonaţi-vă la el!
@BloggingFacts – un user asemănător cu cel anterior, doar că aici este vorba de articole, sfaturi şi tutoriale despre „blogging”. Nu m-am ocupat serios de promovarea lui, însă urmează să îl îmbunătăţesc.
@blog18 este contul oficial al comunitatii blog18.ro. Vă recomand să îl urmăriţi deoarece vă pregăteşte nişte surprize destul de plăcute.
@wpdesigns – nu m-am ocupat serios de el, dar îmi voi face timp, deoarece am nişte idei destul de ok. Aici voi prezenta ultimele teme wordpress lansate.

Da, sunt multe şi chiar am timp de toate. Acum e rândul vostru. Dacă nu vă descurcaţi cu codurile puteţi să oferiţi link direct, nu e nicio problemă. Ia să vedem cu ce vă lăudaţi!

Last edit: Nu e nimic dacă aveţi un singur urmăritor, 50 sau 200. Ideea este să facem cunoştinţă unii cu alţii şi chiar să ne promovăm conturile!

Lasă un comentariu

Comment

38 Comments

  1. Pai sa incep eu?
    @miezul
    Umblu foarte mult pe Stumbleupon si gasesc lucruri interesante. Cand vad ca e ceva care merita promovat pe twitter, pun repede link-ul. Recomand sa ma urmariti mai ales daca sunteti fan Photoshop. Am in bookmark-uri multe lucruri interesante despre Photoshop care merita vazute. De asemenea mai imi fac si reclama putin la blog.

  2. @adipopescu
    Mi-am „customizat” recent background-ul si postez zilnic. Fie activitati personale, articole importante de pe blogul peronal sau alte link-uri interesante.

  3. Deocamdata am un singur cont de twitter, cam mic cei drept, dar este si el acolo. Nu m-am prea ocupat cu promovarea lui pentru ca nu am cam avut timp. @rotariubogdan este si postez pe acolo ce vad eu mai interesant pe internet + ceva chestii personale. :)

  4. @Quickies : Nu sunt de mult pe Twitter, nu il updatez extrem de des, dar il am si il folosesc cand imi amintesc :))

  5. @everzor

    Cont personal, unde promovez uneori blogul, nu îl consider spam, follow if you wish. Pe blog nu pot spune că scriu prostii sau că fac copy-paste, ar fi o prostie. Ne vedem pe twitter, pardon, auzim :)

  6. @victorblog:
    un cont în care dau linkuri către chestii amuzante şi interesante.
    încerc să evit frazele de genul „afară plouă” sau „mi-e foame” ştiind cât de mult mă enervează la alţii.
    Nu postez chiar des, şi nu spamez cu chestii inutile. N-am nici 50 de urmăritori şi vreo 114 updateuri, însă tind să cred că se poate mai mult.
    Nu-mi promovez blogul decât dacă e absolut necesar ca articolul să fie citit (foarte rar). Mi se pare o prostie să-ţi promovezi numai şi numai blogul pe twitter.

  7. Click pe nick pentru contul Twitter.

    Update: destul de rar. imediat dupa ce imi voi activa internetul pe mobil voi fi foarte activ :) momentan am mai incercat si varianta prin SMS insa e prea scumpa :)

    Continut: link catre unele articole noi de pe blogul personal, RT-uri… si raspunsuri la ceilalti twitteristi ;)

    You don’t need to follow me. Let me follow you!

  8. @dia_ungureanu – sunt inca noua pe acolo. Nu postez mereu zilnic. Postez poze, articole faine, melodii. Sunt om ca si restul. Dar am ca pasiune lumea, turismul si limbile ciudate!

  9. @teleleu
    scriu despre tot ce vad interesant pe internet si il folosesc pentru a vorbii cu diferite persoane …

  10. Nu am conturi de twiter specializate. Doar pe cel personal, unde scriu de toate, cand am chef de chat e un fel de chat, cand am vre-un link interesant mai il prezint si pe ala. Si uneori chesti de pe blogul cu acelasi nume.

    http://twitter.com/haotik

  11. @spuse – impart cu cei cativa Followers ce gasesc interesant pe net, cateodata, mai rar, mai pun si cate un link cu un post de pe blog, insa majoritatea sunt idei venite pe moment.

    http://twitter.com/spuse

  12. @ines032: asta este ala personal si plictisitor :P

    In schimb, @BasicMarketing, asta merita sa fie followit :D

  13. @Andu atat personal, cat si business. E mijlocul meu de comunicare mai liber, fara constrangerile pe care le am cand sunt pe blog si seriozitate. Background personalizat si actualizari constante

  14. @sorinrusi – cont personal. Am un numar mare de updateuri pentru ca la inceput eram prea fascinat de twitter si vorbeam mult. In prezent urmaresc 530 si sunt urmarit de 820 si am redus cu mult „motoarele”.

  15. @costelpislac – Biblie si informatica sai informatica si biblie – cele doua pasiuni ale mele, incercati-l

  16. @mihaittza (numele nu e in ton cu blogul, nu e tocmai ce mi-am dorit eu, dar…Follow me!)