by

Nu ducem lipsă (II): Românii sunt boxeri… de pe margine

Spuneam într-un articol anterior că urmează să vorbesc despre un alt eveniment de care știe toată țara și a scos deștepții la suprafață. E vorba despre meciul lui Bute, care mi-a arătat că noi nu ne pricepem doar la fotbal și politică, ci absolut la orice sport vrem noi – bineînțeles, de pe margine.

Pentru început, țin să menționez că am văzut pe YouTube doar partea în care și-a luat-o Bute și am citit câteva declarații, în căutarea unei știri relevante despre ce s-a întâmplat în meci și cât a rezistat românul nostru până la K.O. Nu mă uit la box, nu mă pricep, nu știu cu cine a jucat Bute înainte, cât de buni adversari a avut șamd.

Cică românul nostru a jucat numai cu pancote și să ajungi la nivelul lui nu e cine știe ce șmecherie. Cea mai mare prostie ce a făcut-o a fost că a acceptat să joace cu un adversar bun, asta pentru că avea critici și a ținut să le demonstreze că el chiar e bun, nu doar în fața pancotelor.

Bă deștepților, dacă nu zicea Doroftei că Bute a avut doar adversari slabi înainte, îmi mai țineați voi teoria boxului? Dacă nu citeați ce scria în presă, știați voi ce înseamnă a sta în corzi, ce stil are Bute, cât de luptător de stradă e Froch și ce strategie trebuie abordată într-un meci din ăsta?

Cum de n-ați comentat niciunul după ce Bute câștiga? Cum de niciunul nu ați susținut că ăsta boxa doar cu pancote? Cum de nu îi criticați strategia sau cum de nu îi dădeați sfaturi și înainte?

Aseară am făcut greșeala să deschid televizorul și am ajuns pe Money Channel. Era Obreja, care cică e director/conducător la Federația Română de Box, vorbind despre viitorul lui Bute. Știți ce zicea Obreja? Prin ce trece un boxer de talia lui Bute după o înfrângere ca cea cu Froch e ceva ce noi nu putem înțelege, ține de metafizică! Bă, să-mi scuzați limbajul, dar voi chiar sunteți atât de proști?

Ce mănușa Domnului sunt cu teoriile astea? A pierdut și gata. Vedem ce urmează. Dansatorii greșesc pașii la campionate mondiale, fotbaliștii au zile proaste și dau autogoluri, antreprenorii cred în idei cretine și bifează noi eșecuri și absolut oricine are dificultăți de trecut! Ce metafizică, ce atâtea deșteptăciuni și comentarii?

Boxați fraților, boxați în continuare de pe margine!

Lasă un comentariu

Comment

  1. Trebuie sa umple grila de programe cu ceva iar romanii sunt experti la dat cu parerea