Windows 7 în România

Cifra perfecţiunii reprezintă pentru sistemul de operare Windows o nouă ediţie, ce va fi lansată în România pe 6 noiembrie. Nu oricum, ci cu un concert, în care vor avea prim planul: Gorrillaz Sound System + Underworld, respectiv, Dubfire.

Folosesc Windows XP de când am calculatorul, iar ideea de a folosi Windows Vista sau chiar Linux nu mi-a surâs deloc. Nu îmi place să mă complic, nu mă pricep prea bine la anumite lucruri. Prefer ceva simplu. Prefer ceva mult mai aproape de perfect, căci vorbim de cifra 7, nu?

Acum să vă înnebunesc puţin cu cifra ce predomină în acest articol. Recent a început Săptămâna Recordurilor. Ce zici de o petrecere pentru tine şi 7 dintre prietenii tăi, alături de o consumaţie într-un club în valoare de 777$? Şi nu trebuie să fii neapărat din Bucureşti, ci doar să ai acces la internet. Să mai zic că totul constă în a testa Windows 7? Detalii puteţi citi aici.

Bun. Vine drăgălaşul nostru de Windows 7 în România. Dar ce are nou acest sistem de operare? La capitolul îmbunătăţiri, putem aduce în discuţie atât funcţia de căutare şi browserul IE 8, cât şi desktop-ul. Pentru utilizatorii Vista diferenţa nu ar fi atât de mare, însă pentru cei care folosesc XP de ceva timp, printre care mă număr şi eu, nu aş putea spune acelaşi lucru.

Pentru utilizatorii Windows 7 sau simpli curioşi, există şi un site separat în limba română: 7recorduri.ro. Dacă vreţi să participaţi la concertul de pe 6 noiembrie, FTW pune la bătaie două invitaţii, iar Raluxa va fi şi ea prezentă.

Mai am de aşteptat până când îmi voi lua un laptop şi voi pune Windows 7 pe el, dar, între timp, mă pot lăuda cu o licenţă Kaspersky primită cadou, timp de un an de zile. E chiar foarte fain să fii la zi cu actualizările şi să stai fără probleme. Kaspersky e un antivirus, dar ce să mai zic de un sistem de operare?

Distracţie plăcută la concert!

* Acest articol face parte din campania Microsoft desfăşurată şi în comunitatea FTW.ro.

„Fii deştept” cu Microsoft România!

Dacă acum vreo şapte ani nu prea ştiam ce-i ăla Windows, sistem de operare şi mai ales, ce înseamnă Microsoft, de-a lungul anilor am dat peste situaţii în care am ajuns să explic unor persoane câte puţin despre ce am enumerat anterior. Un exemplu poate fi reprezentat de persoanele din satul bunicilor, unde de aproximativ doi ani a început lumea să îşi ia calculator. Ştim foarte bine cum funcţionează treaba în astfel de cazuri. „Mi-am luat calculator. Dar mi-au pus ăia nu ştiu ce sistem gratuit, iar acum nu mi se mai deschide. Instalezi şi mie Windows-ul?”. Peste câteva săptămâni: „Iar s-a stricat. Am nu ştiu ce viruşi. Mă ajuţi?”.

Încă acolo e bine, deşi, mai nou, a apărut şi netul prin unele case. La oraş situaţia este şi mai gravă, deoarece accesul la internet, ODC şi tot felul de prostii nici nu mai merită enumerat.

Microsoft România vine, odată cu începerea anului şcolar, cu o campanie ce personal îmi place, intitulată „Fii deştept„, sub sloganul „Toamna se numără ofertele. Ai de unde alege!”, adresată pieţei de retail din România. Aceasta doreşte să comunice consumatorilor despre beneficiile achiziționării PC-urilor cu Windows preinstalat. După cum spune şi numele, dacă îţi cumperi un PC cu Windows preinstalat, el funcţionează din prima. Nu trebuie să mai stai după vecini nici la instalare, nici la primul virus şi nici la celelalte probleme asemănătoare. Mai mult, „la pachet” primeşti servicii de asistenţă, respectiv, ajutor de la producătorul calculatorului (ghiduri, manuale şamd).

Un alt avantaj al folosirii Windows-ului original este că beneficiezi de toate facilităţile sistemului de operare, de Internet Explorer 8 (cel mai sigur browser din lume, conform studiului NSS Labs), dar şi de aplicaţiile Windows Live Essentials. Acum gândeşte-te că ai toate acestea când ai primit calculatorul!

În primă fază a campaniei „Fii deştept” se pare că noi, elevii, am avut prim planul. Următoarele etape vor avea loc: la lansarea Windows 7, de Crăciun, respectiv, Paşte şi la încheierea anului şcolar din 2010.

Campania are şi un site drăguţ: fii-destept.ro. Acolo găsiţi, bineînţeles, mai multe detalii, dar şi câteva wallpapere drăguţe, alături de tricouri şi un comix.

Următorul pas este să salvez link-ul acestui articol, iar de acum înainte, când voi fi întrebat în legătura cu acest subiect „Ce să fac?”, voi răspunde „Fii deştept!”.

***Articol de susţinere a campaniei “Fii Deştept” a Microsoft pe FTW.ro

SugarSync, o soluţie gratuită şi eficientă pentru backup

Unul dintre cele mai neplăcute lucruri când vina vorba de calculator este să pierzi nişte fişiere importante şi să nu ai backup. Pentru a ne asigura că totul e în regulă le punem într-un hard extern, facem nişte dvd-uri sau apelăm la un stick. Dar nici aşa nu am rezolvat problema. Oricând acestea se pot strica sau pierde la rândul lor.

Am aflat cu câteva zile în urmă de la Răzvan de SugarSync, o soluţie gratuită şi extrem de eficientă pentru backup-ul fişierelor.

SugarSync

Principalul avantaj este că poţi să sincronizezi un anumit folder sau o anumită partiţie. De exemplu, dacă eu sincronizez partiţia „E”, unde adaug poze destul de des, se face backup automat. Pot să mă uit pe fişierele uploadate oricând vreau şi pot da chiar share.

La început primeşti 2GB, iar dacă te înscrii prin mine mai ai un bonus de 500MB. La rândul tău, primeşti 500 MB pentru fiecare prieten adus. Există şi varianta cu plată, începând de la 5$ / lună.

Vă recomand cu plăcere acest serviciu, deoarece oricând ai nevoie de un backup. Dacă doriţi să vă înscrieţi, uitaţi link-urile: prin mine (cu 2,5GB spaţiu de upload), simplu (cu 2GB spaţiu de upload). În caz că nu vă ajunge spaţiul spune-ţi şi la prieteni de acest serviciu!

Bucurestiul in Second Life

Second Life

Nu cred ca v-am spus de Second Life. Este un fel de joc, mai exact un simulator, ce iti poate aduce bani in joc, numiti Linden, insa care pot fi transformati la randul lor in bani adevarati. Il jucam si eu la un moment dat, insa am renuntat, acum regretand acest lucru. Nu prea mai am timp, insa pentru cei ce vor sa incerce ceva nou, chiar e fain. Partea frumoasa e ca de acum inainte Bucurestiul va figura in curand pe harta acestui joc.

Mai multe detalii aici.

NFS Undercover – Cops Trailer (ultimul)

Need for Speed Undercover

Cei de la Electronic Arts au prezentat in urma cu doua zile ultimul trailer Need for Speed Undercover, intitulat „Cops Trailer„. Ultimul trailer contine scene din joc referitoare la urmaririle cu politia. Nu sunt un mare fan NFS, insa am ramas profund dezamagit de ProStreet, seriile mele favorite fiind Most Wanted si Carbon. Sa speram ca EA nu ne vor dezamagi, in ciuda faptului ca trailerele pentru NFS Undercover chiar sunt ok.

Citește tot articolul